Tehnologie anti-coroziune pentru șuruburi

Șuruburile din oțel inoxidabil sunt fabricate din metal și există patru abordări principale pentru prevenirea coroziunii metalului: proprietățile inerente ale materialului, mediul de operare, interfața dintre material și mediu și îmbunătățiri ale designului structural al metalului. Fabricarea șuruburilor din oțel inoxidabil din aliaje complet rezistente la coroziune-nu este, în general, rentabilă, cu excepția cazului în care există cerințe specifice, iar izolarea completă a suprafeței șurubului de factorii de mediu corozivi este imposibilă. În timp ce îmbunătățirea designului structural poate atenua impactul condițiilor specifice, desenele majorității șuruburilor din oțel inoxidabil nu pot fi modificate semnificativ și astfel de măsuri de protecție nu sunt permanente; astfel, această abordare nu rezolvă în mod fundamental problema. În consecință, prevenirea coroziunii la-suprafață -, în special, tratamentul anticoroziv la-suprafață - este cea mai utilizată metodă.

Tratamentul anti-coroziv al suprafeței pentru șuruburile din oțel inoxidabil implică aplicarea unui strat protector pe suprafața metalică folosind diferite metode. Funcția acestui strat este de a izola metalul de mediul coroziv, inhibând astfel procesul de coroziune sau reducând contactul dintre mediile corozive și suprafața metalului pentru a preveni sau atenua coroziunea.

Stratul de protecție trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
1. Rezistență la coroziune, rezistență la uzură și duritate ridicată.
2. O structură densă, intactă, cu porozitate minimă.
3. Lipire puternică și aderență la metalul de bază.
4. Distribuție uniformă și grosime adecvată.

Straturile de protecție sunt, în general, clasificate în acoperiri metalice și acoperiri ne-metalice. Acoperirile metalice implică formarea unui strat protector pe o suprafață metalică-supusă la coroziune, utilizând un metal sau un aliaj foarte rezistent la coroziune-; acestea sunt adesea denumite „placuri”. Există numeroase metode și tipuri de acoperiri metalice; cea mai comună este placarea galvanică, urmată de scufundarea metalului topit (acoperire prin imersie la cald) și tratamentele chimice ale suprafeței. Acoperirile ne-metalice implică aplicarea de materiale polimerice organice (cum ar fi vopseaua) sau materiale anorganice (cum ar fi ceramica) pe suprafața echipamentelor sau componentelor metalice. Aceste acoperiri izolează complet metalul de bază de mediul de mediu, prevenind coroziunea cauzată de contactul cu agenți corozivi.